Skip to main content

Posts

Showing posts with the label Securitate

SUA și Iran escaladează confruntarea militară

Statele Unite și Iranul au intrat într-o nouă fază de confruntare militară în Orientul Mijlociu după ce armata americană a lansat lovituri asupra unor obiective iraniene din apropierea Strâmtorii Hormuz. Acțiunea a fost justificată de administrația americană drept un răspuns la incidentul în care un elicopter militar american Apache s-a prăbușit în zonă, președintele Donald Trump afirmând că Iranul poartă responsabilitatea pentru eveniment. Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), operațiunea militară a fost descrisă drept o acțiune de „autoapărare” și un răspuns proporțional la ceea ce oficialii americani au numit agresiune iraniană. Explozii au fost raportate în sudul Iranului, inclusiv în apropierea unor instalații de apărare și radar aflate în vecinătatea Strâmtorii Hormuz. Autoritățile iraniene au contestat însă versiunea americană. Presa de stat iraniană a relatat că nu au avut loc operațiuni aeriene iraniene în zona strâmtorii în intervalul menționat de Washingt...

Armistițiul de Paște, încălcat masiv în Ucraina

Armistițiul de Paște convenit temporar între Ucraina și Rusia a fost încălcat de mii de ori la doar o zi după intrarea sa în vigoare, potrivit autorităților de la Kiev, care acuză forțele ruse că au continuat atacurile de-a lungul liniei frontului. Statul Major General al armatei ucrainene a anunțat că forțele ruse ar fi încălcat încetarea focului de peste 2.200 de ori pe întreaga linie a frontului, care se întinde pe aproximativ 1.200 de kilometri. Potrivit Kievului, incidentele au inclus bombardamente de artilerie, atacuri cu drone și confruntări directe în mai multe sectoare active. De cealaltă parte, Moscova respinge acuzațiile și susține că Ucraina este responsabilă pentru încălcarea armistițiului. Oficialii ruși afirmă că forțele ucrainene ar fi lansat propriile atacuri, încălcând astfel acordul temporar de încetare a focului stabilit cu ocazia sărbătorilor pascale. Armistițiul fusese anunțat ca o măsură simbolică și umanitară, menită să reducă violențele în perioada unei...

SUA și Israel au atacat Iranul

Pe 28 februarie 2026, Statele Unite ale Americii și Israelul au lansat o operațiune militară de amploare împotriva Republicii Islamice Iran, marcând una dintre cele mai grave escaladări ale tensiunilor din Orientul Mijlociu din ultimele decenii. Exploziile au fost raportate în capitala Teheran și în alte zone ale țării, iar autoritățile iraniene au denunțat atacul drept o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Conform declarațiilor oficiale ale forțelor armate israeliene, operațiunea – descrisă în surse ca fiind una dintre cele mai extinse raiduri aeriene din istoria armatei israeliene – a implicat lovirea a aproximativ 500 de ținte, inclusiv sisteme de rachete și facilități militare iraniene. Armata israeliană a menționat că peste 200 de avioane de luptă au participat la atacuri coordonate în diverse părți ale țării. În replică, Iranul a lansat rachete asupra bazelor americane și israeliene din întreaga regiune învecinată , iar autoritățile de la Teheran au declarat că ope...

Planul de pace în 28 de puncte al lui Trump pentru Rusia și Ucraina

Sub suvervizarea lui Donald Trump, administrația SUA a redactat, în urma unor negocieri cu partea rusească și fără să consulte partea ucraineană, un plan de pace pentru Rusia și Ucraina, în 28 de puncte. Planul, asupra căruia Zelensky trebuie acum să se pronunțe, prevede condiții dure pentru Ucraina, care va fi nevoită printre altele să renunțe la teritoriile deja cucerite de ruși, să împartă cu aceștia jumătate din energia electrică produsă în centrala nucleară de la Zaporjie și să accepte ca Putin să fie exonerat de orice răspundere pentru invazia sa. Redau mai jos conținutul celor 28 de puncte ale planului de pace dintre Rusia și Ucraina, care pune Ucraina în fața unei alegeri foarte importante și foarte dificile. 1. Suveranitatea Ucrainei va fi confirmată. 2. Va fi încheiat un acord cuprinzător de non-agresiune între Rusia, Ucraina și Europa. Toate ambiguitățile ultimilor 30 de ani vor fi considerate rezolvate. 3. Se preconizează că Rusia nu va invada țările vecine și NATO nu se va...

Exercițiul Militar NATO Steadfast Dart 25 fortifică flancul estic, cu România în prim plan

România găzduiește, până la finalul lunii curente, exercițiul militar NATO Steadfast Dart 25 , alături de Grecia și Bulgaria. Cu o demonstrație fără precedent de forță și coordonare, NATO a lansat exercițiul militar  Steadfast Dart 25  pe flancul său estic, în special în România, Bulgaria și Grecia. Acest exercițiu, cel mai mare din 2025, implică aproximativ 10.000 de soldați, marinari și avioane din nouă țări membre ale Alianței, fiind un test crucial pentru capacitatea de reacție rapidă și interoperabilitate a forțelor NATO. Steadfast Dart 25 este primul exercițiu de acest gen sub comanda noului Allied Reaction Force (ARF), o forță de reacție rapidă menită să consolideze apărarea pe flancul estic al NATO. Exercițiul a început în ianuarie și se va încheia la sfârșitul lunii februarie, având ca scop principal evaluarea și îmbunătățirea capacităților de desfășurare rapidă și de coordonare între diferitele ramuri ale forțelor armate ale membrilor NATO. Scopul principal al Stead...

Putin menționează România într-un posibil duel aerian

Putin a declarat pentru gazda emisiunii „Moscova Kremlin” a canalului de televiziune „Russia 1”, Pavel Zarubin, că Rusia este pregătită pentru o confruntare aeriană între rachetele Oreshnik și sistemele antiaeriene occidentale, inclusiv cele din România, informează Flux24 într-un articol din 19 decembrie. Președintele Federației Ruse a spus că țara lui este pregătită pentru o astfel de confruntare „chiar astăzi”. Discuția a avut în vedere un atac aerian asupra Kievului. Gazda l-a întrebat pe Putin de ce a ales Kievul ca loc de desfășurare a unui astfel de scenariu. Putin a răspuns că se poate discuta și pentru o altă zonă, dar din ce cunoaște el la Kiev există deja un sistem de apărare antiaeriană destul de derios, pus la punct de către Occident, și că în apărarea acestui oraș Occidentul a include tot ce are la dispoziție, inclusiv scuturile anti-rachetă din România și Polonia. Oreshnik este o rachetă supersonică balistică rusească care dispune de 6 focoase complexe și poate atinge v...

Una sau două rachete rusești au căzut pe teritoriul Poloniei, omorând doi oameni

În urma unui bombardament masiv cu circa 100 de rachete pe care Rusia le-a lansat asupra Ucrainei, marți, 15 noiembrie 2022, se pare că două rachete rusești au căzut pe teritoriul Poloniei, într-un sat apropiat de granița cu Ucraina, ucigând două persoane. Polonia și Ungaria și-au convocat fiecare echivalentul CSAT-ului de la noi. De asemenea, Polonia a confirmat că este vorba de rachete rusești. Miercuri se preconizează o întâlnire de urgență a ambasadorilor NATO, la cererea Varșoviei. Pe de altă parte, Rusia dezminte că ar fi bombardat zone din acea regiune de graniță și deci că rachetele ar fi ale sale. Totodată, SUA nu au putut confirma proveniența rachetelor. Polonia, care este membră NATO, va solicita invocarea articolului 4 din Tratatul Nato. Acest articol prevede următoarele: Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi. Așadar, deocamdat...