Discursul lui Mark Carney de la Davos

Mai jos puteți viziona întregul discurs ținut de Mark Carney, primul ministru al Canadei, la Davos, după care puteți citi traducerea lui în limba română. Discursul a primit la final aplauzele publicului.

Mulțumesc foarte mult, Larry. Voi începe în franceză, apoi voi reveni la engleză.

Se pare că în fiecare zi suntem reamintiți că trăim într-o epocă a rivalității marilor puteri – că ordinea bazată pe reguli se estompează, că puternicii pot face ce pot, iar cei slabi trebuie să sufere ce trebuie.

Și această aforism a lui Tucidide este prezentată ca inevitabilă, ca și cum logica naturală a relațiilor internaționale își reafirmă supremația. Și în fața acestei logici, există o tendință puternică a țărilor de a se alinia, de a se acomoda, pentru a evita problemele, de a spera că supunerea va cumpăra siguranță.

Ei bine, nu va cumpăra. Deci, care sunt opțiunile noastre?

În 1978, disidentul ceh Václav Havel, mai târziu președinte, a scris un eseu intitulat "Puterea celor neputincioși", și în el a pus o întrebare simplă: cum a reușit sistemul comunist să se susțină?

Și răspunsul său a început cu un legumător.

În fiecare dimineață, comerciantul pune un afiș în vitrina sa: "Proletari din toate țările, uniți-vă!". El nu crede în asta. Nimeni nu crede. Dar totuși pune afișul pentru a evita problemele, pentru a semnala conformitatea, pentru a se înțelege cu puterea. Și pentru că fiecare comerciant pe fiecare stradă face la fel, sistemul persistă – nu numai prin violență, ci prin participarea oamenilor obișnuiți la ritualuri pe care în privat le știu a fi false.

Havel a numit asta a trăi într-o minciună. Puterea sistemului nu vine din adevăr, ci din dorința fiecăruia de a juca rolul ca și cum ar fi adevărat. Și fragilitatea lui vine din aceeași sursă. Când chiar și o singură persoană încetează să mai joace rolul, când legumătorul își dă jos afișul, iluzia începe să se spargă.

Prieteni, este timpul ca companiile și țările să-și dea jos afișele.

Decenii întregi, țări precum Canada au prosperat sub ceea ce am numit ordinea internațională bazată pe reguli. Ne-am alăturat instituțiilor sale, am lăudat principiile sale, am beneficiat de predictibilitatea sa. Și din cauza asta, am putut urmări politici externe bazate pe valori sub protecția sa.

Știam că povestea ordinii internaționale bazate pe reguli era parțial falsă, că cei mai puternici se vor excepta atunci când le este convenabil, că regulile comerciale erau aplicate asimetric, și știam că dreptul internațional era aplicat cu rigoare variabilă, în funcție de identitatea acuzatului sau a victimei.

Această ficțiune a fost utilă, iar hegemonia americană, în special, a contribuit la furnizarea de bunuri publice, la coridoare maritime deschise, la un sistem financiar stabil, la securitate colectivă și la sprijinirea cadrelor pentru rezolvarea disputelor.

Așa că am pus afișul în vitrină. Am participat la ritualuri și, în mare parte, am evitat să evidențiem decalajul dintre retorică și realitate.

Această înțelegere nu mai funcționează.

Permiteți-mi să fiu direct. Suntem în mijlocul unei rupturi, nu a unei tranziții.

În ultimele două decenii, o serie de crize financiare, sanitare, energetice și geopolitice au scos la iveală riscurile integrării globale extreme. Dar mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică ca armă, tarifele ca pârghie, infrastructura financiară ca mijloc de constrângere, lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități de exploatat.

Nu poți trăi în minciuna beneficiului reciproc prin integrare atunci când integrarea devine sursa supunerii tale.

Instituțiile multilaterale de care s-au bazat puterile mijlocii – OMC, ONU, COP, însăși arhitectura de rezolvare colectivă a problemelor – sunt sub amenințare. Ca urmare, multe țări ajung la aceeași concluzie: că trebuie să dezvolte o autonomie strategică mai mare în energie, alimente, minerale critice, în finanțe și lanțuri de aprovizionare. Și acest impuls este înțelegibil.

O țară care nu se poate hrăni, alimenta sau apăra singură are puține opțiuni. Când regulile nu te mai protejează, tu trebuie să te protejezi.

Dar să fim lucizi cu privire la unde duce asta. O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin durabilă.

Și mai este un adevăr: dacă marile puteri abandonă chiar și pretextul regulilor și al valorilor pentru urmărirea neîmpiedicată a puterii și intereselor lor, câștigurile din tranzacționalism vor deveni mai greu de replicat.

Hegemonii nu pot monetiza continuu relațiile lor. Aliații se vor diversifica pentru a se acoperi împotriva incertitudinii. Vor cumpăra asigurări, vor crește opțiunile pentru a-și reconstrui suveranitatea – o suveranitate care a fost odată ancorată în reguli, dar care va fi din ce în ce mai mult ancorată în capacitatea de a rezista presiunii.

Această sală știe că aceasta este gestionarea clasică a riscurilor. Gestionarea riscurilor are un preț, dar acest cost al autonomiei strategice, al suveranității, poate fi și el împărțit. Investițiile colective în reziliență sunt mai ieftine decât fiecare care își construiește propriile fortărețe. Standardele comune reduc fragmentarea. Complementaritățile sunt cu sumă pozitivă.

Întrebarea pentru puterile mijlocii precum Canada nu este dacă să ne adaptăm la noua realitate – trebuie să o facem.

Întrebarea este dacă ne adaptăm prin simpla construire a unor ziduri mai înalte, sau dacă putem face ceva mai ambițios.

Acum, Canada a fost printre primele care a auzit semnalul de alarmă, ceea ce ne-a determinat să ne schimbăm fundamental postura strategică. Canadianii știu că vechile noastre ipoteze confortabile – că geografia noastră și apartenența la alianțe ne conferă automat prosperitate și securitate – acea ipoteză nu mai este valabilă. Iar noua noastră abordare se bazează pe ceea ce Alexander Stubb, președintele Finlandei, a numit realism bazat pe valori.

Sau, altfel spus, ne propunem să fim atât principiali, cât și pragmatici. Principiali în angajamentul nostru față de valorile fundamentale: suveranitate, integritate teritorială, interzicerea utilizării forței, cu excepția cazurilor în concordanță cu Carta ONU, și respectul pentru drepturile omului.

Și pragmatici în recunoașterea faptului că progresul este adesea incremental, că interesele diferă, că nu fiecare partener va împărtăși toate valorile noastre.

Așadar, ne angajăm pe scară largă, strategic, cu ochii deschiși. Acționăm activ în lumea așa cum este, nu așteptăm o lume pe care am dori să o avem.

Ne calibrăm relațiile astfel încât profunzimea lor să reflecte valorile noastre și prioritizăm un angajament larg pentru a ne maximiza influența, având în vedere fluiditatea actuală a lumii, riscurile pe care le prezintă acest lucru și miza pentru ceea ce urmează.

Și nu ne mai bazăm doar pe puterea valorilor noastre, ci și pe valoarea puterii noastre.

Construim acea putere în interiorul țării. De la preluarea guvernării de către cabinetul meu, am redus impozitele pe venituri, pe câștiguri de capital și pe investițiile de afaceri. Am eliminat toate barierele federale la comerțul interprovincial. Accelerăm investiții de 1 trilion de dolari în energie, IA, minerale critice, noi coridoare comerciale și nu numai. Ne dublăm cheltuielile pentru apărare până la sfârșitul acestui deceniu și o facem în moduri care dezvoltă industriile noastre interne. Și ne diversificăm rapid la nivel internațional.

Am convenit asupra unui parteneriat strategic cuprinzător cu UE, inclusiv aderarea la SAFE, acordurile europene de achiziții pentru apărare. Am semnat alte 12 acorduri comerciale și de securitate pe patru continente în șase luni.

În ultimele zile, am încheiat noi parteneriate strategice cu China și Qatar. Negociem pacturi de comerț liber cu India, ASEAN, Thailanda, Filipine și Mercosur.

Facem și altceva: pentru a ajuta la rezolvarea problemelor globale, urmărim o geometrie variabilă. Cu alte cuvinte, coaliții diferite pentru probleme diferite, bazate pe valori și interese comune. Astfel, pe tema Ucrainei, suntem un membru de bază al Coaliției Voinței și unul dintre cei mai mari contribuitori per capita la apărarea și securitatea sa.

Pe tema suveranității în Arctica, stăm ferm alături de Groenlanda și Danemarca și sprijinim pe deplin dreptul lor unic de a determina viitorul Groenlandei.

Angajamentul nostru față de Articolul 5 al NATO este de neclintit, așa că lucrăm cu aliații noștri din NATO, inclusiv cu Cei Opt Nordico-Baltici, pentru a asigura și mai mult flancurile nordice și vestice ale alianței, inclusiv prin investițiile fără precedent ale Canadei în radar de dincolo de orizont, în submarine, în aeronave și în prezență terestră – prezență pe gheață.

Canada se opune ferm tarifelor privind Groenlanda și solicită discuții focalizate pentru a atinge obiectivele noastre comune de securitate și prosperitate în Arctica.

Pe comerțul plurilateral, milităm pentru eforturile de a construi o punte între Parteneriatul Transpacific și Uniunea Europeană, ceea ce ar crea un nou bloc comercial de 1,5 miliarde de oameni.

Pe mineralele critice, formăm cluburi de cumpărători ancorate în G7, astfel încât lumea să se poată diversifica în privința aprovizionărilor concentrate. Și pe IA, cooperăm cu democrații cu gândire similară pentru a ne asigura că nu vom fi în cele din urmă forțați să alegem între hegemoni politici și giganți tehnologici.

Aceasta nu este multilateralism naiv, nici nu ne bazăm doar pe instituțiile lor. Construim coaliții care funcționează problemă cu problemă cu parteneri care împărtășesc suficient teren comun pentru a acționa împreună. În unele cazuri, aceasta va fi marea majoritate a națiunilor. Ceea ce face este crearea unei rețele dense de conexiuni în comerț, investiții, cultură, la care putem apela pentru provocările și oportunitățile viitoare.

Punctul nostru de vedere este că puterile mijlocii trebuie să acționeze împreună, pentru că dacă nu suntem la masă, suntem pe meniu.

Dar aș mai spune că marile puteri își permit, deocamdată, să meargă singure. Au dimensiunea pieței, capacitatea militară și pârghia necesară pentru a dicta termenii. Puterile mijlocii nu au. Dar atunci când negociem doar bilateral cu un hegemon, negociem din poziție de slăbiciune. Acceptăm ceea ce ne este oferit. Concurențăm unii cu alții pentru a fi cei mai concilianți.

Aceasta nu este suveranitate. Este spectacolul suveranității în timp ce acceptăm subordonarea.

Într-o lume a rivalității marilor puteri, țările de la mijloc au o alegere: să concureze între ele pentru favoare, sau să se combine pentru a crea o a treia cale cu impact. Nu ar trebui să permitem ascensiunea puterii dure să ne orbească față de faptul că puterea legitimității, a integrității și a regulilor va rămâne puternică dacă alegem să o exercităm împreună.

Ceea ce mă aduce înapoi la Havel. Ce înseamnă pentru puterile mijlocii să trăim în adevăr?

În primul rând, înseamnă a numi realitatea. Încetați să invocați ordinea internațională bazată pe reguli de parcă ar funcționa în continuare așa cum se promite. Spuneți-i pe nume: un sistem al rivalității în intensificare a marilor puteri, în care cei mai puternici își urmăresc interesele folosind integrarea economică drept constrângere.

Înseamnă să acționăm consecvent, aplicând aceleași standarde atât aliaților, cât și rivalilor. Când puterile mijlocii critică intimidarea economică dintr-o parte, dar tac când vine din cealaltă, noi păstrăm afișul în vitrină.

Înseamnă să construim ceea ce pretindem că credem, mai degrabă decât să așteptăm restaurarea vechii ordini. Înseamnă a crea instituții și acorduri care funcționează așa cum se descriu și înseamnă reducerea pârghiilor care permit constrângerea.

Asta înseamnă a construi o economie internă puternică. Ar trebui să fie prioritatea imediată a fiecărui guvern.

Iar diversificarea internațională nu este doar prudență economică; este o fundație materială pentru o politică externă cinstită, deoarece țările își câștigă dreptul la poziții principiale reducându-și vulnerabilitatea la represalii.

Deci, Canada. Canada are ceea ce vrea lumea. Suntem o superputere energetică. Deținem rezerve vaste de minerale critice. Avem cea mai educată populație din lume. Fondurile noastre de pensii sunt printre cei mai mari și mai sofisticați investitori din lume. Cu alte cuvinte, avem capital de talent. Avem, de asemenea, un guvern cu o capacitate fiscală imensă de a acționa hotărât. Și avem valorile la care aspiră mulți alții.

Canada este o societate pluralistă care funcționează. Spațiul nostru public este gălăgios, divers și liber. Canadianii rămân dedicați sustenabilității. Suntem un partener stabil și de încredere într-o lume care este orice, dar nu stabilă, un partener care construiește și apreciază relațiile pe termen lung.

Și mai avem ceva: avem conștientizarea a ceea ce se întâmplă și determinarea de a acționa în consecință. Înțelegem că această ruptură necesită mai mult decât adaptare. Necesită sinceritate cu privire la lumea așa cum este.

Dăm jos afișul din vitrină.

Știm că vechea ordine nu se va întoarce. Nu ar trebui s-o plângem. Nostalgia nu este o strategie, dar credem că din fractură putem construi ceva mai mare, mai bun, mai puternic, mai drept. Aceasta este sarcina puterilor mijlocii, a țărilor care au cele mai multe de pierdut într-o lume a fortărețelor și cele mai multe de câștigat dintr-o cooperare autentică.

Cei puternici au puterea lor. Dar și noi avem ceva: capacitatea de a nu ne mai preface, de a numi realitățile, de a ne construi puterea acasă și de a acționa împreună.

Acesta este drumul Canadei. Îl alegem în mod deschis și cu încredere și este un drum larg deschis oricărei țări dispuse să-l urmeze cu noi.

Vă mulțumesc foarte mult.